luni, 26 noiembrie 2012

Ciorba de paparada





Probabil ca nu ati auzit niciodata de ciorba de paparada, asta si pentru ca sunt foarte putine zone in care se gateste. Bunica imi povestea ca mama ei a invatat sa o faca de la sasii din satul lor si ca sunt putini cei care au "furat" reteta si inca o gatesc. Paparada este un fel de omleta facuta din oua, faina si gris. Cand este fiarta, zama se acreste cu o strachina de zer. Cu ciorba asta in traista si o bucata buna de mamaliga rece mergea bunica cand era copil sa le duca pranzul barbatilor care munceau la camp. Si zama de paparada ii "stampara", cum zice bunica, adica le potolea setea si ii si satura.


Ingrediente
Pentru paparada:
2 oua batute bine
putin gris
putina faina
un varf bicarbonat

Pentru ciorba:
cativa carnati
zarzavat la borcan
zer (sau bors in caz contrar)
1 galbenus
niste smantana


Se pun la fiert doi, trei carnati taiati cubulete si putin zarvat pentru ciorba. Daca nu va puneti asa ceva la borcan, puneti 1 morcov, 1 ceapa, 1 pastarnac si eventual un ardei la fiert impreuna cu carnatii. O acrim cu o strachina de zer. In caz ca nu avem, cu bors.

Pentru paparada amestecam 2 oua batute bine cu putin gris si putina faina, plus un varf de bicarbonat si amestecam bine cu furculita pana cand obtinem un aluat de consistenta unei smantani groase. Turnam compozitia intr-o tigaie si o prajim pe ambele parti, apoi o taiem in patratele, pe care le punem in ciorba in timp ce fierbe si le lasam sa se umfle si sa se pufoseasca bine.

La final dregem ciorba cu 1 galbenus batut cu putina smantana.

Pofta buna!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu