luni, 24 februarie 2014

Pui picant pe doza de bere


Perfect Sunday lunch! Si ce imi place cel mai mult la reteta asta este ca poti face ce vrei cat puiul se rumeneste in cuptor. Se incadreaza chiar si un film. Recunosc, nu este a mea. Am gasit-o scotocind prin retetele lui Jamie Oliver. Sper sa va placa si voua cat mi-a placut mie.

Ingrediente:
1 pui intreg
1 doza de bere blonda
1, 2 chilli
2,3 fire ceapa verde
cateva frunze de coriandru
putin ulei de masline
4 linguri sos barbecue

Pentru pasta:
1 ligura cu varf seminte de coriandru
1 lingura cu varf seminte de fenicul
1 lingura cu varf paprika afumata
1 lingurita piper cayenne
1 lingurita seminte chimen
1,2 chilli uscat/la borcan
1 lingurita piper
1 lingura sare
ulei de masline

Preincalziti cuptorul la 200 de grade C. Intre timp scoateti puiul din frigider si lasati-l sa ajunga la temperatura camerei si pregatiti pasta cu care o sa il ungeti inainte sa il bagati la cuptor.
Pentru asta amestecati toate ingredientele intr-un mojar pana cand obtineti o pasta. Uleiul de masline il punem din ochi, cat sa ajute condimentele sa se lege intr-o pasta si sa nu ramana o pudra in mojar. In plus, ajuta si la intinsul pastei pe pui.


Daca spalati puiul, aveti grija sa se usuce inainte sa il frecati cu pasta obtinuta. Pe spate, incercati sa desprindeti usor pielea de carne, bagand degetele usor pe sub ea. Sau puteti incerca sa o desprindeti si cu un cutit, dar aveti grija sa nu o rupeti. O sa se formeze ca un buzunar. Luati apoi putina pasta si bagati cu mana in buzunarul format intre carne si piele. Nu este nevoie sa puneti foarte multa, doar cat sa masati putin. Desfaceti apoi berea si goliti continutul pana cand mai ramane doar o jumatate din cantitatea de lichid in doza.


Infigeti puiul cu partea dorsala in doza. O sa arate ca si cand ar sta in picioare. Il puneti asa cum este intr-o tava si bagati-l la cuptor 1 ora si 10 minute. Pielea trebuie intepata din loc in loc. In felul asta o sa se faca crocanta si frumoasa, fara sa "explodeze".


Cand a trecut timpul, scoateti-l si ungeti-l cu sosul barbecue. Inapoi in cuptor inca 10-15 minute, pana cand se face crocant si lipicios. Tocati marunt ceapa verde, chilliul si coriandrul si pregatiti un platou. Scoateti puiul usor de pe doza de bere asezati-l pe platou. Scurgeti sosul ramas peste el, pentru ca nimic nu trebuie sa se piarda, presarati verdeata si chilliul peste el si asta este tot.


Pofta buna!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu