duminică, 30 noiembrie 2014

Scotch eggs


Secretul oualor scotiene este sa gasesti niste carnati de calitate. Sa fie proaspeti si bine asezonati. Daca va place, puteti face o combinatie de carnat normal cu sangerete, in cantitati egale si o sa aveti o gustare nemaipomenita.

Ingrediente:
6 oua
400 g carnati de porc proaspeti
4 linguri faina
150 g pesmet
ulei fara aroma, pentru prajire in baie (de floarea soarelui, de exemplu)
sare
piper


Indepartam pielita de la carnati si punem umplutura intr-un castron.


Fierbem 4 dintre oua timp de 4 minute jumate. Cand sunt gata, scurgem apa din cratita si o umplem cu apa rece. Daca vreti sa le curatati usor, scuturati cratita putin ca sa se loveasca ouale intre ele. Stang asa, cu coaja crapata, in apa rece vor fi mai simplu de curatat, pentru ca apa patrunde prin crapaturi in coaja.
Intre timp, pregatim trei castroane: unul cu pesmet, unul cu cele 2 oua ramase, batute si unul cu faina. Faina o condimentam cu sare si piper.


Impartim carnea in 4 parti egale. Le punem pe folie alimentara. In mijlocul carnii asezam un ou curatat de coaja. Acum ne ajutam de marginile foliei ca sa formam o bila. Indepartam excesul de carne, daca este cazul. Cantitatea de carne nu ar trebui sa fie prea mare, doar un strat care sa inveleasca oul.


Bilele ar trebui sa arate asa.


Le dam prin faina, apoi prin ou si la final prin pesmet. Daca gasiti panko e si mai bine.
Le prajim in baie de ulei  cca. 10-12 minute, intorcandu-le mereu. Cantitatea de ulei ar trebui sa atinga nivelul de 4 cm de la baza tigaii.


Le servim cu mustar englezesc, muraturi sau cu chutney.


Pofta buna!






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu