marți, 27 ianuarie 2015

Tocana cu pui, carnati si galuste cu ierburi


Ingrediente:
6 pulpe de pui
300 g carnati semiafumati, iuti sau nu
3 cepe
300 ml vin rosu
300 ml supa de pui/legume
4 catei de usturoi
3 linguri faina
300 g ciuperci
2 morcovi
2 linguri ulei de masline
4 foi de dafin
sare
piper

Pentru galuste:
150 g unt
100 g pesmeti
100 g faina
1 lingura mustar boabe
2 oua, batute
cateva crengute cimbru proaspat
sare
piper

Condimentam pulpele cu sare si piper si le dam prin faina. Le prajim pe ambele parti in uleiul de masline, pana cand se maronesc.


Le scoatem si le punem deoparte. In aceeasi tigaie calim ceapa taiata in 6 si carnatii taiati cuburi. Le lasam cca. 5 minute.

Adaugam usturoiul feliat si faina si amestecam la foc mic.


Punem ciupercile feliate, morcovii taiati grosier, vinul si frunzele de dafin si aducem totul la fierbere.


Asezonam cu sare si piper, punem puiul inapoi in tigaie si turnam si supa.


Acoperim oala cu un capac si o bagam in cuptorul preincalzit la 180 de grade pentru 40 de minute. In timpul asta ne ocupam de galuste.
Punem intr-un blender untul taiat cuburi impreuna cu faina, pesmetii si mustarul boabe.


Amestecam si apoi adaugam si ouale, cimbrul si condimentam cu sare si piper. Amestecam din nou. Formam galustele si le punem deoparte pe o farfurie. Ajuta daca ne presaram putina faina pe maini atunci cand le modelam.
Cand au trecut cele 40 de minute, scoatem oala din cuptor si punem galustele deasupra. Acoperim din nou cu capacul si mai bagam tocana inca jumatate de ora in cuptor.

Pofta buna!








Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu